Povestea mea de alergare începe acum aproape 5 ani, în primăvara lui 2015. În postul Paștelui, din dorința de a slăbi, am combinat abstinența cu mișcarea.
Vezi toată povesteaCandrea Ion
În anul 2008, eram un sedentar supraponderal foarte, foarte comod. După mult, mult timp am hotărât să mă urc pe cântar, deși îmi era frică de rezultat.
Vezi toată povesteaDumitrașcu Daniel
Pe mine, sportul, ca pe mulți alții, m-a schimbat în bine. M-am născut în 1981, iar de mic am fost mai grăsuț si gurmand.
Vezi toată povesteaIancu George
Numele meu este Ștefan și m-am apucat de alergare acum câțiva ani, din dorința de a da câteva kilograme jos.
Vezi toată povesteaJinga Ștefan
Alergarea, pentru mine, a însemnat o schimbare. Prima oară, nu mi-a plăcut. Am considerat-o plictisitoare și „pierdeam” prea mult timp.
Vezi toată povesteaMaul Sebastian
Eu am început să alerg, cred că de vreo 20 ani. Am o prietenă de-o viață, alături de care am început încet, încet să ne antrenăm.
Vezi toată povesteaNavrady Otilia
Eu am fost elevul obișnuit, care voia să pară mișto în jurul prietenilor săi, de aceea am început să fumez. Un pachet de țigări pe săptămână devenise un obicei.
Vezi toată povesteaNurzhan Shombin
Alergatul a fost dintotdeauna o pasiune de-a mea, chiar dacă încă nu o știam. Încă din generală, îmi plăcea să alerg și, cel puțin, să mă cred cel mai rapid din clasa.
Vezi toată povesteaPitariu Darius
Am început să alerg în urmă cu aproximativ 4 ani, total întâmplător pentru mine. Nu mai făcusem sport aproape deloc din școala generală, când jucam volei.
Vezi toată povesteaRăduț Anca Roxana
Totul a început undeva în mai 2017, când obiectivul meu a fost să slăbesc, deoarece nu mă mai simțeam bine în corpul meu.
Vezi toată povesteaRobescu Cosmin Lucian
Povestea mea a început în octombrie 2016, cu o promisiune făcută mie însumi: să mă las de țigări, brusc și definitiv.
Vezi toată povesteaRusu Răzvan
Totul a început simplu. Cu o cursă de 5 km, pe 15 aprilie 2018. O lună jumătate mai târziu, eram la prima ediție a UVT Liberty Marathon, la proba de 8,4 km.
Vezi toată povesteaVârjan Sebastian
Am început să alerg pentru a-i inspira băiețelului meu, diagnosticat cu autism, un mod de viață sănătos, într-o comunitate de oameni extraordinari.
Vezi toată povestea