#AlergLiber în Timișoara


Cursa începe din fața Universității de Vest din Timișoara, continuă pe Bd. Vasile Pârvan prin sensul giratoriu, apoi Podul Michelangelo, Bastionul Maria Therezia, stânga pe str. Martin Luther, dreapta pe Str. Eugeniu de Savoya, ajungem în Piața Unirii (cea mai mare piață a orașului, unde se va alerga pe piatră cubică) pe Str. Episcop Augustin Pacha, unde ne bucurăm de o serie de monumente istorice (Palatul Baroc -Muzeul de Artă al Timișoarei, un şir de clădiri reprezentative dintre care amintim Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Domul sau Catedrala Episcopală Romano-Catolică, Catedrala Episcopală Ortodoxă Sârbă și Vicariatul Ortodox Sârb, Palatul Baroc Muzeul de Artă al Timișoarei, iar în mijlocul pieței se află Monumentul Sfintei Treimi şi Fântâna).

Ieșim din Piața Unirii pe Str. Vasile Alecsandri și ne îndreptăm spre Piața Libertății (aici se află Primăria Veche, iar în fața ei, Monumentul Sf. Ioan Nepomuk; Cazinoul Militar, în faţa căruia se află bustul lui Decebal, regele dacilor, cu inscripția: „Decebalus per Scorilo” (Decebal fiul lui Scorilo), intrăm pe Str. Alba Iulia și ne îndreptăm spre Piața Victoriei (în trecut, Piaţa Operei sau Corso), centrul oraşului. Trecem prin centrul pieței pe lângă celebra fântână arteziană, „Fântâna cu peşti” și ne îndreptăm spre Catedrala Mitropolitană Ortodoxă unde virăm stânga spre Primăria Timișoara, lăsăm pe partea dreaptă Parcul Jutiției și pe Str. 20 Decembrie 1989 traversăm pentru a II-a oară râul Bega, ajungând din nou pe Bd. Vasile Pârvan, unde se închide bucla de 4.2 km.