Numele meu este Ștefan și m-am apucat de alergare acum câțiva ani, din dorința de a da câteva kilograme jos. Pot spune, cu mâna pe inimă, că primii km au fost cei mai grei, nu atât fizic, cât psihic. Îmi lipsea ceva. Chiar îmi doream să alerg, deși uneori eram conștient că îmi căutăm cele mai penibile scuze.

Totul a început într-o seară de marți, în timp ce „simulam”, oarecum,  o alergare de câțiva kilometri în Herăstrău, împreuna cu o bună prietenă. Întâmplător, ne-am intalnit cu o gașcă de alergători efervescenți, cu boxe portabile, muzică bună și un vibe mai mult decat molipsitor. Am intrat imediat în rând cu ei, ce-i drept, după doi-trei km, nu mai mult, eram deja „obosiți”. Suficient însă pentru a intra în vorba cu unul dintre ei, de la care am aflat că se aleargă în fiecare marți, de la 19:30. Inutil să spun cât de greu a trecut săptămâna, iar când a venit ziua de marți, am rămas surprins de felul în care m-au primit, de motivația și perseverența lor, începând de la încălzire, la traseele făcute atât pentru începători, cât și pentru inițiați.

După cateva antrenamente, am participat la ”Tura de Vis”, un eveniment  deja consacrat în cultura de running din România, unde se aleargă de la apus la răsărit. La solstițiul de vară, toată noaptea, iar la solstițiul de iarnă, de la răsărit până la apus, toată ziua, cu zâmbetul pe buze și într-un ritm decent.

Anul acesta, din cauza pandemiei Covid-19, multe curse la care visam să alerg pentru prima oară au fost anulate și organizatorii au fost nevoiți să transforme conceptul original într-o experiență nouă. Astfel, adaptată noilor vremuri, dar care să conecteze sportivii din comunitățile de alergare.

Am participat la un astfel de proiect chiar recent, The Speed Project, varianta ”Do It Yourself”, varianta românească a celebrei curse din America, unde se aleargă pornind din Los Angeles până la Las Vegas (550 de kilometri) în echipe de câte 6, în ștafetă. Nici acum, în timp ce scriu aceste rânduri, nu-mi vine să cred că am făcut nebunia asta, cu o echipă de oameni incredibili, pe care i-am cunoscut în timpul alergărilor prin parc.

Despre TSP, DIY Romanian Edition se va mai scrie, cu siguranță, în zilele ce vor urma.

Ce vreau să subliniez este că, dacă îți dorești cu adevărat să te ridici de pe canapea și să alergi (să renunți la scuzele de genul: nu am timp, am un program încărcat, e departe etc.), chiar și un kilometru, pentru început, vei găsi pe cineva care te va sprijini, și va alerga în același timp cu tine.

Motivația, determinarea și perseverența se câștigă în timp, așa că, te rog, fă-ți timp pentru tine!