În anul 2008, eram un sedentar supraponderal foarte, foarte comod. După mult, mult timp am hotărât să mă urc pe cântar, deși îmi era frică de rezultat. Rezultatul a fost, într-adevăr, unul dezamăgitor: 125 kg (60 kg acumulate între 2002 si 2008). A urmat o perioadă grea, multe remușcări și întrebări personale: „Cum?” și „De ce am ajuns așa?”. Apoi, am hotărât că e cazul să fac ceva bun pentru mine și pentru corpul meu.
În 12 februarie 2009, am hotărât să încep o dieta strictă, gândită doar de mine și în funcție de nevoile mele. Pe lângă asta, mi-am zis că trebuie să fac și ceva sport, așa că am decis să alerg. După 200 de metri, la stadionul Dan Păltinișanu, aproape am căzut jos.
După, am renunțat, eram destul de dezamăgit. Apoi, mi-am zis că întâi, trebuie să dau jos multe kilograme, pentru a-mi fi mai ușor. Zis și făcut! Am ajuns la 93 kg, apoi am început să alerg. Încet, încet, până am ajuns la 17 ture de stadion. Lucru care era o mare bucurie sufletească pentru mine. Am continuat cu dieta și alergarea până în momentul în care am ajuns la 72 kg. Au fost suișuri și coborâșuri, dar, într-un final, rezultatul a fost un câștig sufletesc pentru mine. Am ieșit învingător dintr-o luptă grea.
Cu timpul, am început să îmi depășesc limitele și să ies din zona mea de confort în alergare, ajungând să alerg probe de ultramaraton, cu peste 10 ore de alergare. Momentul în care am ales alergarea a fost cel mai inspirat moment din viața mea. Alergarea în sine m-a schimbat ca om, ca și caracter, transformându-mă din omul comod și indiferent cu tot ce e în jurul său în omul care luptă până la capăt pentru visurile lui. Alergare m-a disciplinat, disciplină de care mă folosesc și în viața de zi cu zi, pe toate planurile. Și, mai mult de atât, m-a învățat să fiu atent și la nevoile altora, nu numai ale mele.
În încheiere, vreau să spun atât: dacă îți dorești ceva cu adevărat, sigur vei reuși. Cu multă muncă și puțină obsesie, dar și răbdare, cu siguranța rezultate vor veni. Încet, dar sigur!
Ps: Scriindu-vă toate aceste lucruri, nu doresc să vă impresionez cu nimic. E pur și simplu o experiență de viață a unui om, care poate va inspira pe cineva într-o zi!