Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (în continuare „Regulamentul”) va fi aplicat de toate statele Uniunii Europene. Prin intermediul acestui Regulament se dorește crearea unui cadru legislativ unitar și uniform pe teritoriul Uniunii Europene care să nu mai necesite măsuri naționale de implementare.

Este responsabil pentru operarea paginii web libertymarathon.uvt.ro și are calitatea de operator în sensul Regulamentului Universitatea de Vest din Timișoara, cu sediul în Bulevardul Vasile Pârvan, Nr.4, Timișoara, Timiș.

În vederea respectării obligațiilor care ne revin, derivând din Regulament, și având în vedere că protecția datelor dumneavoastră reprezintă o preocupare majoră și constantă pentru noi, am elaborat prezentul document, care stabilește categoriile de date cu caracter personal pe care le colectăm, scopul și temeiul prelucrării, durata prelucrării, unde păstrăm și cui transmitem aceste date,  precum și drepturile pe care le aveți în calitatea dumneavoastră de persoană vizată, implementate special pentru a asigura protecția drepturilor și libertăților dumneavoastră fundamentale și în special a dreptului  la protecția datelor cu caracter personal.

În conformitate cu dispozițiile Regulamentului 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Universitatea de Vest din Timișoara are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate mai jos, datele personale pe care ni le furnizați despre dumneavoastră.

Cine suntem?

Sportul ne învață cum să ne depășim limitele, iar principiile din sport le putem aplica în viața de zi cu zi. Cu o mentalitate puternică, formată prin sport, ne putem potența succesul în orice aspect al vieții.

Un maraton ne învăță cum să trecem peste bariere, cum să depășim obstacole, dezvoltarea acestor abilități putând fi adoptată de oricine și aplicată apoi oricărui domeniu de activitate.

Liberty Marathon este o manifestare sportivă de tip open. Un simbol al ideii de libertate și gândire, LIBERTY MARATHON duce mai departe ideea de „LIBERTATE” a primului oraș liber din România, Timișoara.

Manifestarea constă în parcurgerea traseului stabilit pentru fiecare probă. Participanții la manifestare sunt obligați să respecte termenii și condițiile Regulamentului Oficial.

Ce date prelucrăm?

Colectăm de la dumneavoastră doar acele date cu caracter personal care ne sunt necesare pentru a vă putea oferi posibilitatea de utilizare a paginii noastre web și pentru a vă prezenta serviciile pe care UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului, le pune la dispoziția participanților și pentru a vă putea ține la curent cu produsele, serviciile și ofertele noastre (marketing direct), în măsura în care acest lucru este permis de reglementările legale sau se realizează pe baza consimțământului dumneavoastră.

În general prelucrăm următoarele date cu caracter personal ale dumneavoastră:

  • Nume și prenume;
  • Numele, prenumele, codul numeric personal al părintelui/tutorelui legal (în cazul în care nu ați împlinit 18 ani);
  • Categorie/Gen;
  • Data nașterii;
  • Vârsta;
  • Date referitoare la starea de sănătate
  • Naționalitatea;
  • Număr de telefon;
  • Adresă de e-mail;
  • Oraș;
  • Țara;
  • Numele echipei (dacă este cazul);
  • Mărimea tricoului;
  • Date bancare: nr. cont bancar și banca;
  • Nr. de concurs, timpul de concurs și locul în clasament.

Fiecare categorie de date va fi colectată în scopuri determinate, explicite și legitime, în deplin acord cu scopul principal al colectării lor, respectiv înregistrarea și participarea dumneavoastră la evenimentul sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara – Liberty Marathon, prelucrare care nu va depăși  perioada necesară îndeplinirii scopului anterior menționat. Datele referitoare la starea dumneavoastră de sănătate sunt colectate în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, aceste aspecte contribuind în mod direct la crearea unui cadru competițional destins.

Pentru a asigura principiul transparenței informațiilor la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal vă comunicăm în cele ce urmează modul în care operăm această prelucrare,, scopurile și temeiul juridic (baza legală) al tuturor acestor demersuri.

Completarea formularului de înregistrare

Pentru înscrierea la evenimentele sportive organizate de UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA trebuie să completați formularul de înregistrare specific categoriei de concurs aleasă.

Aceste date cu caracter personal ne sunt necesare pentru a putea valida și asigura înscrierea dumneavoastră la evenimentul ales. Temeiul prelucrării îl reprezintă raportul contractual dintre părți astfel cum acesta este stabilit prin Regulamentul de Concurs. În măsura în care nu sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, nu va putea valida și asigura înscrierea dumneavoastră la evenimentul dorit.

În cazul în care alegeți să faceți plata online, datele dumneavoastră de plată online nu vor fi accesibile și nici nu vor fi stocate de către UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, ci doar de furnizorul serviciului de plată electronică sau de o altă entitate autorizată să presteze servicii de stocare date de identificare a cardului, despre a cărei identitate veți fi informat, anterior introducerii efective a detaliilor cardului pe care îl folosiți pentru plata online. Singurele date privind plata efectuată pe care noi le vom stoca sunt cele legate de data inițierii și finalizării tranzacției precum și situația plății.

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi păstrate pe întreaga durată a raportului contractual precum și pe un termen de 3 ani de la data înscrierii la eveniment, cu excepția acelor date care vor fi păstrate pe perioade diferite conform condițiilor prezentei Politici.

Pentru a vă putea oferi la timp și complet serviciile noastre, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi divulgate departamentelor noastre interne cu atribuții de prelucrare a datelor (marketing, contabil, IT, etc.).

Datele dumneavoastră prelucrate la momentul completării formularului de înregistrare nu fac obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri și nu vor face obiectul unul transfer către o țară terță sau o organizație internațională.

Evenimente. Secțiunea media

Pentru a putea atinge scopurile pentru care UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, organizează UVT Liberty Marathon și pentru a vă putea prezenta cât mai complet evenimentele organizate, serviciile pe care le punem la dispoziție precum și atmosfera creată în cadrul acestor evenimente, publicăm pe siteul nostru libertymarathon.uvt.ro secțiunea media, pozele realizate de la evenimentele organizate.

Totodată pozele și videourile realizate cu ocazia organizării evenimentelor vor fi publicate pe pagina evenimentului, pe pagina noastră de Facebook si pe contul de Instagram. Fotografiile vor fi păstrate pe site și pe celelalte conturi pe o perioadă de 10 ani.

În plus, pozele și videourile realizate în timpul evenimentului vor fi folosite în materialele de promovare ale evenimentului, sub formă de fotografii, afişe, filme, interviuri etc. în mod gratuit şi necenzurat.

Fotografiile și înregistrările audio/video sunt proprietatea exclusivă a Universității de Vest din Timișoara, în calitate de organizator al evenimentelor sportive, aceasta având dreptul de a dispune în orice mod de ele, dumneavoastră, în calitate de persoană vizată, păstrându-vă toate drepturile  prevăzute în Regulament și prin prezenta Politică cu privire la  prelucrarea realizatăTotodată pentru a putea vizualiza în timp real rezultatul clasamentului la cursa la care ați participat afișăm pe siteul nostru secțiunea Clasament unde publicăm numele și prenumele dumneavoastră, nr. de concurs, timpul realizat, categoria de vârstă și locul în clasament.

Temeiul prelucrării acestor categorii de date cu caracter personal este reprezentat de interesul legitim al UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, de a desfășura în mod operativ evenimentul sportiv și de a vă ține la curent cu ceea ce facem și de a vă prezenta rezultatul activității noastre, fără aceste informații fiindu-ne imposibil să vă oferim o descriere completă a evenimentelor noastre, care sunt atât de complexe și diferite de la un eveniment la altul.

Pozele și videourile pe care UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, le prelucrează sunt cele realizate de fotografii noștri autorizați, atent selecționați, sau de fotografii cu care UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, are încheiate contracte de servicii.

Totodată, fotografiile dumneavoastră vor putea fi accesate și prin utilizarea platformei Pic2Go.com. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, nu are niciun control asupra informațiilor publicate pe această platformă.

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, nu garantează calitatea serviciilor oferite de platforma Pic2Go și nu își asumă nicio răspundere cu privire la conținutul și corectitudinea informațiilor publicate pe aceasta. Aveți obligația de a accesa și de a citi Politicile aplicabile prevăzute pe platformă.

În temeiul obligațiilor contractuale pe care UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv le are, va divulga pozele și videourile către Sponsorul Principal al evenimentelor.

Având în vedere numărul mare de poze realizate, în măsura în care nu sunteți de acord ca pozele cu dumneavoastră să fie publicate pe siteul libertymarathon.uvt.ro sau pe rețelele de socializare, ori dacă pozele apar în prezent pe site sau pe rețelele de socializare și nu mai sunteți de acord să apară în continuare, vă rugăm să ne transmiteți la adresa de email libertymarathon@e-uvt.ro o cerere prin care să solicitați ștergerea acestora. În acest sens, este necesar ca în cuprinsul cererii dumneavoastră să indicați în mod concret care sunt pozele pe care doriți să le ștergem, urmând ca instituția noastră să opereze în cel mai scurt timp solicitarea dumneavoastră.

Newsletter - Marketing direct

Abonarea și dezabonarea la newsletterul UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, este gratuită și voluntară și se face exclusiv în baza consimțământului dumneavoastră. Newsletterul reprezintă un mijloc de informare periodic, exclusiv electronic (e-mail, SMS) asupra evenimentelor, promoțiilor etc.

Pentru a asigura serviciile de marketing colectăm de la dumneavoastră adresa de e-mail, nr. de telefon, nume, prenume. Aceste date for fi folosite în mod exclusiv pentru a vă ține la curent cu privire la evenimentele noastre. Temeiul prelucrării datelor cu caracter personal îl reprezintă consimțământul dumneavoastră, până la revocarea acestuia în mod expres de către dumneavoastră.

Consimțământul poate fi retras oricând printr-un email trimis la adresa de mail libertymarahon@e-uvt.ro sau prin accesarea linkului de dezabonare din cuprinsul e-mailului primit de la noi și va avea drept consecință încetarea prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării efectuată înainte de retragerea acestuia.

Datele dumneavoastră cu caracter personal menționate la rubrica „ Ce date prelucrăm” nu vor fi transferate către niciun alt operator sau împuternicit și nu vor fi transmise către nicio țară terță și sau organizație internațională.

Cookie-uri

Siteul libertymarathon.uvt.ro foloseşte cookieuri, acestea fiind date stocate pe hard diskul utilizatorului, conţinând informaţii despre acesta. Cookieul reprezintă un fișier de tip „.txt”, oferit browserului dumneavoastră de un server web, ce poate fi plasat pe hard diskul dumneavoastră. Majoritatea browserelor sunt setate să accepte aceste cookieuri. Dacă nu doriți acest lucru, puteți reseta browserul dumneavoastră, să fiți anunțați de fiecare dată când primiți câte un cookie sau să refuze acceptarea acestor cookieuri.

Folosirea mecanismului de tip cookie reprezintă un avantaj în folosul vizitatorilor, acesta permiţând memorarea unor opţiuni de navigare în site precum limba în care se afişează siteul, tipul de filtre care se aplică la afişarea unor anumite pagini, memorarea numelui de utilizator şi a parolei pentru un acces rapid la conţinutul siteului. Neacceptarea unui cookie nu înseamnă că utilizatorului îi va fi refuzat accesul de navigare în site sau de citire a conţinutului acestuia.

Cu ajutorul cookieurilor, proprietarii de siteuri pot monitoriza şi segmenta interesele utilizatorilor faţă de anumite zone sau aplicaţii ale siteului, fapt care le permite ulterior îmbunătăţirea experinţei de navigare, introducerea unui conţinut relevant pentru utilizator etc.

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, poate folosi în cadrul libertymarathon.uvt.ro cookies, stocând temporar date cu caracter personal pentru a îmbunătăți securitatea accesului la website și pentru a vă furniza servicii cât mai complete.

În plus, faţă de informaţiile personale, sistemele noastre colectează în mod automat o serie de informaţii anonime care ne ajută să înțelegem mai bine cum este folosit siteul şi cum putem să ne îmbunătăţim serviciile. Aceste date includ, dar nu se rezumă la adresa de IP a computerului cu care accesaţi siteul, sistemul de operare folosit, softwareul de navigare folosit şi timpul petrecut în site.

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, nu are acces și nu poate controla Coockies setate de alte siteuri. Aveți obligația de a accesa și de a citi Politicile aplicabile prevăzute pe aceste siteuri. Cookies setate de Google Analytics sunt folosite în scop statistic iar cele setate de Facebook sunt folosite în scop statistic și de marketing, dacă v-ați dat consimțământul în acest sens.

Aceste cookieuri nu pot fi folosite pentru a vă identifica pe dumneavoastră.

Bineînțeles că puteți accesa pagina noastră web și fără cookies.

În cazul în care nu doriți să recunoaștem computerul dumneavoastră, puteți să împiedicați stocarea de cookies pe hard discul dumneavoastră prin dezactivarea stocărilor de cookies în setările browserului dumneavoastră. Dacă nu doriţi informaţii colectate prin utilizarea de Cookies, există în multe browsere un procedeu simplu care vă permite să respingeţi sau să acceptaţi caracteristicile/funcţiile Cookies. Dar vă rugăm să reţineţi că Cookies ar putea fi necesare pentru a vă putea furniza anumite facilităţi ale serviciilor noastre online.

Link-uri

Acest site conţine linkuri către alte siteuri (e.g. Instagram, Facebook etc.). UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, nu este responsabil de politica de confidenţialitate practicată de aceştia. Vă recomandăm consultarea în prealabil a termenilor legali şi a celorlalte informaţii referitoare la colectarea informaţiilor cu caracter personal. Normele expuse în acest text se aplică doar în cazul informaţiilor colectate pe acest site.

Atunci când accesați o pagină web care conține pluginuri, browserul dumneavoastră stabilește o legătură directă cu serverele furnizorilor respectivi. Conținutul pluginurilor va fi transmis de furnizorul respectiv direct către browserul dumneavoastră și va fi integrat de acesta în pagina web. Prin integrarea pluginurilor, furnizorul respectiv primește informația că browserul dumneavoastră a accesat pagina noastră web. Aceasta se întâmplă indiferent dacă aveți un profil pe rețeaua socială respectivă sau dacă tocmai v-ați logat.

În cazul în care sunteți logat pe rețeaua socială respectivă, aceasta poate atribui vizita pe pagina noastră web profilului dumneavoastră de pe rețeaua socială respectivă. Dacă interacționați cu pluginuri, de exemplu prin acționarea butonului „Îmi place” de pe Facebook sau faceți un comentariu, informația corespunzătoare va fi transmisă direct către furnizorul respectiv și stocată acolo.

Informații privind scopul și volumul colectării datelor, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor cu caracter personal prin furnizorul respectiv, cât și drepturile dumneavoastră și posibilitățile de setare referitoare la acestea în vederea protecției vieții dumneavoastră private găsiți în instrucțiunile referitoare la protecția datelor ale furnizorului respectiv.

Google Analytics

Folosim Google Analytics, un serviciu de analiza web, oferit de Google, Inc. („Google”) http://www.google.com/analytics/ pentru a analiza utilizarea paginilor, interacțiunea cu paginile și opțiunile de navigare ale vizitatorilor pe site și anonimizăm caracteristicile analizate.

Serviciul Google Analytics nu este folosit pentru a vă identifica.

Google Analytics utilizează așa-numitele „Cookies”. Informațiile obținute prin cookie privind utilizarea acestei pagini web de dumneavoastră vor fi transmise de regulă către un server aparținând Google în SUA și stocate acolo. Prin anonimizarea IP activată pe această pagină web („IP anonimizat”), adresa dumneavoastră IP se prescurtează mai întâi de către Google în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene sau în alte state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European (așa-numita mascare IP). Doar în cazuri excepționale, adresa IP integrală se transmite către un server aparținând Google în SUA și se prescurtează acolo înainte de prelucrarea ulterioară. Google va utiliza aceste informații în numele operatorului acestei pagini web pentru analiza utilizării paginii web de către dumneavoastră, pentru emiterea rapoartelor privind activitățile paginilor web și pentru prestarea de servicii suplimentare legate de utilizarea paginilor web și a utilizării internetului față de http://libertymarathon.uvt.ro/ Google nu va combina cu alte date adresa IP transmisă de browserul dumneavoastră în cadrul Google Analytics.

Securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal

Securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal este o prioritate pentru noi. Vă asigurăm de faptul că orice prelucrare a datelor se face cu respectarea principiilor garantate de Regulament și prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare, prin punerea în aplicare a unor politici interne adecvate de protecție a datelor.

Acest site adoptă toate măsurile de securitate necesare protejării informaţiilor personale ale utilizatorilor noștri. În momentul completării datelor personale pe siteul nostru, informaţiile vor fi protejate atât offline cât și online. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator al evenimentului sportiv, utilizează metode și tehnologii de securitate, împreună cu politici aplicate salariaților și proceduri de lucru pentru a proteja datele cu caracter personal colectate conform prevederilor legale în vigoare.

Serviciul Google Analytics nu este folosit pentru a vă identifica.

Drepturile dumneavoastră în calitate de persoană vizată

Regulamentul 679/2016 asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului acestora la protecția datelor cu caracter personal.

În ceea ce privește datele dumneavoastră cu caracter personal, aveți dreptul de a solicita exercitarea următoarelor drepturi:

dreptul de a avea acces la datele dumneavoastră: puteți solicita să vi se comunice categoriile de date cu caracter personal care sunt prelucrate, scopul în care are loc prelucrarea, destinatarii cărora le-au fost sau vor fi comunicate, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă; existența unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri;

dreptul de a solicita rectificarea datelor: în situația în care există erori cu privire la datele care vă sunt prelucrate, aveți posibilitatea de a solicita corectarea sau completarea lor. Universitatea de Vest din Timișoara va comunica rectificarea datelor fiecărui destinatar de la care au fost preluate/prelucrate date.

dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor: aveți dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor în următoarele situații: dacă ați contestat exactitatea datelor, pentru o perioadă care ne permite să verificăm exactitatea datelor; dacă prelucrarea este ilegală, iar dumneavoastră vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; dacă subscrisa nu mai am nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; dacă v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra drepturilor dumneavoastră

dreptul de a solicita ștergerea datelor: puteți solicita ștergerea datelor prelucrate, dacă datele nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate, dacă v-ați retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrarea; dacă vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale; datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale.

dreptul de a solicita transferul datelor (la portabilitatea datelor): puteți solicita transferul datelor dumneavoastră către un alt operator dacă prelucrarea are la bază consimțământul dumneavoastră și prelucrarea este una automată.

dreptul de a va opune prelucrării: aveți dreptul să vă opuneți în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră în scop de marketing direct, inclusiv creării de profiluri, în acest caz datele dumneavoastră vor fi șterse.

dreptul de a vă opune să faceți obiectul unor decizii automate bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv profilare.

Toate aceste drepturi pot sa fi exercitate printr-o simplă cerere adresată organizatorilor evenimentului, în calitate de operator, la sediul nostru sau la adresa de email libertymarathon@e-uvt.ro

În situația în care considerați că v-au fost încălcate drepturile, aveți posibilitatea să vă adresați cu o plângere Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Drepturile de autor

Liberty Marathon reprezintă un proiect al Universității de Vest din Timișoara, elementele sale definitorii – de identitate vizuală  (denumire, logo, design, slogan, conținutul site-ului oficial, etc.) – aflându-se în proprietatea exclusivă a instituției noastre, orice prelucrare a acestor elemente fără acordul expres al Universității de Vest din Timișoara fiind interzisă. Prin înregistrarea unor mesaje pe site-ul www.libertymarathon.uvt.ro vă exprimați acordul ca acestea să poată fi utilizate de UVT în campania de promovare a evenimentului sportiv aflat în desfășurare și a edițiilor sale viitoare. Comentariile care conțin un limbaj obscen, denigrator, violent, discriminatoriu sau amenințător vor fi șterse.

Limitarea răspunderii

Organizatorul nu răspunde pentru furnizarea de către participanții la evenimentul sportiv a unor date eronate sau incomplete. De asemenea, organizatorul nu este răspunzător pentru:

  1. Prejudiciile suferite de bunurile personale ale participanților pe durata evenimentului sportiv;
  2. Costurile indirecte participării la evenimentul sportiv;
  3. Neobținerea la timp a documentelor necesare participării la evenimentul sportiv.

Politica de returnare a taxei de participare

Înțelegând că toate din lucrurile din jurul nostru sunt în mișcare, în situația în care intervin anumite incidente care vă împiedică să participați la cursa pentru care v-ați înscris în cadrul evenimentului sportiv, taxa plătită sau diferența de taxă (în cazul în care doriți să participați la o altă cursă pentru care taxa de participare este mai mică decât cea plătită inițial de dumneavoastră) se poate transfera în contul dumneavoastră de alergător sub forma unui voucher pe care îl veți putea folosi la următoarele ediții ale UVT Liberty Marathon. Transferul va opera numai după transmiterea unei cereri în acest sens organizatorului, până cel târziu la data de 20 septembrie 2021.

Soluționarea litigiilor

Activitatea sportivă (împreună cu demersurile întreprinse pentru buna sa desfășurare) în cadrul Liberty Marathon este supusă legislației din România. Orice neînțelegeri care pot interveni între organizatorul competiției și participanți vor fi soluționate pe cale amiabilă, prin tratative directe. În măsura în care acest lucru nu este posibil, fiecare dintre părți are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată competente de la sediul organizatorului.

Date de contact

Prezenta Politică se completează cu Regulamentul de Concurs pe care îl puteți accesa pe site-ul nostru, secțiunea Info Curse. Orice schimbare a termenilor prezentei politici va fi comunicată către utilizatori prin e-mail, astfel încât aceştia să fie permanent informaţi cu privire la informaţiile pe care le colectăm, cum le utilizăm şi în ce circumstanţe, dacă există, le facem publice. Utilizatorii vor putea să fie sau nu de acord cu utilizarea informaţiilor în alte scopuri. Vom utiliza informaţiile în concordanţă cu politica sub care au fost culese informaţiile.

Prezenta informare este limitată la pagina noastră web și nu este valabilă pentru paginile web ale operatorilor terți, care pot fi accesate prin intermediul acestei pagini web. Nu avem nicio influență asupra prelucrării datelor de către acești operatori terți și nu ne asumăm nicio responsabilitate sau răspundere în legătură cu aceste pagini web.

Contact

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

LIBERTY MARATHON

Telefon: 0256/592.272

Email: libertymarathon@e-uvt.ro

PARTENERI