Dincolo de competiție, UVT Liberty Marathon și-a propus încă de la început să aducă împreună o comunitate, de la mic la mare, de la 2 la 42 de kilometri. Pentru prima dată în acest an s-a strigat Start în două zile diferite; sâmbătă a fost ziua dedicată cursei populare de 2 km și curselor copiilor, iar duminică s-au desfășurat cursele cronometrate de 10.5 km, 21 km, 42 km în care participanții au luptat pentru un loc pe podium, dar și pentru a-și depăși propriul record. Premiile au fost apreciate de către alergători și considerate a fi cele mai mari din țară la acest tip de competiții, valoarea premiilor în bani fiind de 10.000 de euro. Valoarea dispozitivelor IT oferite ca premii, atât pentru cei ce au ocupat podiumul curselor cronometrate, cât și pentru tombolă, a fost de peste 30.000 euro.

Dacă ziua de sâmbătă a început după ora 14:00, duminică alinierea la Start s-a făcut la 8:30 și ziua a debutat cu discursul domnului Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara care a menționat că “Nu este o întâmplare că astăzi se desfășoară și la Berlin un maraton sub mesajul libertății. Sunt două repere, orașe ale libertății ca simbol, Timișoara și Berlin.”

Despre orașul libertății a menționat și campioana Gabi Szabo, ambasador al competiției în acest an: “În 1988 eram un copil de 12 ani, am venit pentru prima dată în Timișoara și am alergat aici, câștigând pentru prima dată locul 2 la Campionatul Național de copii.” În Timișoara ne-a promis că revine la ediția cu numărul douăzeci a competiției și campioana Constantina Diță, sperând la un număr de aproape 20.000 de participanți la acel moment. Campioana a fost astăzi prezentă la Start la fel ca acum șapte ani, când s-a strigat pentru prima dată Start la UVT Liberty Marathon.

În cele două zile, parcarea UVT a prins viață datorită partenerilor care au pregătit surprize pentru participanți și noi provocări de care aceștia să se bucure într-o atmosferă de festival. Le mulțumim pentru că ne-au fost alături ca în fiecare an partenerilor noștri: Cisco Networking Academy, dm drogerie markt, Decathlon, Lenovo, BRD, Tazz, ZF, Bosch, Linde, ADID, Retim, Orange. De asemenea, le mulțumim pentru că aleargă zâmbete și fac experiența competiției mai frumoasă și voluntarilor din organizațiile studențești OSUT, OSB, ASPST, precum și Clubului Sportiv Universitar UVT. Atmosfera de festival nu ar fi fost aceeași fără Candy Crew, Anne Dance Studio, Școala de Dans și Balet Denisse, White Steps Crew, studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, respectiv Trupa FefsArtist.

Le mulțumim și celor care au preluat și transmis mai departe energia, de pe scenă la fiecare participant, și anume moderatorilor din acest an: actrița Roxana Alexa și Daniel Pavel, prezentatorul show-ului fenomen Survivor România.

Pregătirile deja încep pentru ediția a opta UVT Liberty Marathon, care va avea loc în 27 – 28 septembrie 2025, iar primele bilete se vor vinde chiar de astăzi. Organizatorii anunță o surpriză, așa că puteți urmări înscrierile pe libertymarathon.uvt.ro.

,,UVT Liberty Marathon” este un eveniment organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, care se desfășoară în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federația Română de Atletism.