De ce alergi? Dar tu de ce nu o faci?

Cu siguranță cândva ți-a fost adresată și ție una dintre cele două întrebări. Poate chiar amândouă, deoarece nu toți am alergat dintotdeauna. Unii, mai norocoși, au început de mici, alții mai curajoși, au hotărât, adulți fiind, să se ridice de pe canapea și să iasă la alergare. Ceea ce contează e că acum suntem aici, plini de energie și entuziasm, trăind cu bucurie fiecare alergare.

Multe diferențe și o pasiune comună

Singur sau însoțit, la apus sau la răsărit, cu muzică sau fără, în oraș sau în natură, tu alergi, la fel ca El și Ea, la fel ca mine. Suntem unici, atât de diferiți, dar frumusețea stă în pasiunea noastră comună pentru mișcare.
Maria se trezește dimineața cu gândul la cafeaua pe care o va savura pe balconul casei sale. Miruna se trezește sperând că va reuși să se oprească în drum spre birou pentru o cafea to go. Mihai preferă să bea un ceai negru în fiecare dimineață, iar dacă e vremea frumoasă se mulțumește și cu un ceai de fructe. Mircea bea doar apă atunci când se trezește, iar înainte de a pleca la job, face câteva exerciții pentru a-și menține corpul în formă. Mihaela se trezește cu bucurie și abia așteaptă să pregătească micul dejun pentru nepoții săi, iar Mihnea, nepoțelul năzdrăvan, abia așteaptă să fure o bucățică de ciocolată din cutia uitată de mama pe masă.

Libertate dincolo de alergare

Cine sunt ei? Oameni frumoși, așa ca tine. Vieți diferite, obiceiuri și stiluri diferite de viață și un punct comun în care toți se întâlnesc: alergarea. Oboseala și orice apăsare dispar, căci atunci când își oferă libertatea și bucuria de a uita de griji, toți sunt la fel, oameni fericiți. Atunci când alergi, te simți liber, te deconectezi de la tot și abia atunci te conectezi, te conectezi cu tine.

Alerg liber

Ne dorim să fim liberi și vrem să ducem ideea de libertate mai departe. Să fim tot mai mulți și să facem diferența, să răspândim bucuria alergatului în jurul nostru, să creștem împreună. În acest an am ales să începem de la 2 km, pentru ca toți cei care și-au propus să descopere bucuria mișcării, să o poată face. Cel mai greu pas e primul, știi și tu asta. După aceea, totul vine de la sine, cu efort și multă motivație. De la 2 km continuăm până la 42, cu diferite tipuri de curse, pentru ca fiecare să poată alege provocarea potrivită pentru el.
Iubim linia de Finish, ne place să ajungem până la final. Să ducem lucrurile la bun sfârșit și, de aceea, nu vom lăsa cele două întrebări fără răspuns.

De ce alergi?

Pentru că îmi place, e un stil de viață pentru mine, mă relaxează și face parte din viața mea. Atunci când nu am un motiv anume pentru care alerg, am un motiv la care mă gândesc. Uneori îmi alerg deadline-urile, alteori alerg fluturii din stomac care nu îmi dau pace. De sărbători, am câteva deserturi bune de alergat, iar ocazional alerg și cursuri, pentru că mereu e bine să înveți câte ceva nou. Abia aștept să ne vedem, până atunci mai alerg.

Dar tu de ce nu o faci?

Acum e rândul tău!